13.8 C
Deva
joi, octombrie 5, 2023

Apă şi canalizare pe bani europeni, la Petrila şi Aninoasa

Peste 1000 de familii din Petrila şi Aninoasa au apă şi canalizare în gospodării, graţie unui program derulat de SC ApaServ Valea Jiului SA cu fonduri europene.

avram canalizare (2)La finele săptămânii trecute a avut loc recepţia lucrărilor pentru cele două oraşe, care reprezintă doar o etapă din proiectul total, în valoare de 40 de milioane de euro. Astfel, 760 de familii din Petrila beneficiază de canalizare, în timp ce la alte 73 de gospodării s-au realizat şi reţele de apă. În Aninoasa, sunt 50 de gospodării care au apă potabilă, precum  şi 240 de familii pentru care s-au realizat lucrările de branşare la reţeaua de canalizate. Pentru cele două oraşe, costurile s-au cifrat la aproximativ 22 de milioane de lei. La Petrila au fost realizate reţele noi de apă în lungime de 4458 de metri, în timp ce reţeaua de canalizare este de 13.729 de metri. În Aninoasa, reţeaua de apă potabilă a  fost extinsă cu 4.027 de metri, în timp ce lungimea reţelei de canalizare este mai mare cu 6.884 de metri. De asemenea, au fost amenajate trei staţii de pompare la reţeaua de canal din Petrila  şi una în Aninoasa. „Nu era normal ca, în anul 2013, familii care locuiesc la oraş să nu aibă apă în case şi reţea de canalizare. Dacă în perioada cât am fost vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Hunedoara m-am ocupat de atragerea acestei finanţări nerambursabile pentru ApaServ, acum mă bucur să iau parte la recepţia lucrărilor efectuate în baza acestui proiect european, în calitate de director general al acestei societăţi. Din punctul nostru de vedere, lucrările sunt de calitate şi este la fel de important că firma constructoare a reuşit să le termine la timp”, a declarat directorul general al SC ApaServ valea Jiului SA, Costel Avram.


Lucrări similare se derulează în toate localităţile Văii Jiului, în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Valea Jiului” finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”-Axa prioritară 1, astfel încât la final vom putea vorbi despre rezolvarea unei mari probleme cu care s-au confruntat locuitorii din această zonă. În plus, furnizorul de apă potabilă pregăteşte cea de a doua etapă a proiectului, în valoare de aproape 90 de milioane de euro, bani proveniţi tot din fonduri europene. „Atunci vom putea spune că nu mai avem probleme în Valea Jiului cu reţele de apă şi canalizare. Suntem pe primul loc în Regiunea Vest în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene şi pe locul trei la nivel naţional. Cel mai important este însă că reuşim să facem aceste reabilitări pentru locuitorii Văii Jiului”, a precizat Avram.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente