Cer şi eu, nu importă cui, o idee de editorial. Aştept o secundă, două, trei, un minut şi primesc un link. Pentru curioşi, iată-l: http://www.ziare.com/politica/constitutie/biserica-inaintea-casei-regale-si-a-minoritatilor-in-noua-constitutie-1241710. Daţi clic şi citiţi.
Ştirea e mai veche, de prin iunie. Citesc articolul şi abordarea mi se pare total improprie, începând cu titlul. Păi asta a înţeles respectivul, ăsta e păcatul suprem, că biserica este înaintea Casei regale şi a minorităţilor în Constituţie? Dacă era după, era totul în ordine? Minorităţile, toate binemerită la fel pentru modernizarea României? Ce rol o fi avut minoritatea chineză în formarea statului românesc modern, nu pot să-mi dau seama. Că acum o fi având, este o altă chestiune, dar pe la 1848, când începea formarea statului românesc modern, mă îndoiesc.
Pentru că-mi place să evit interpretările oneroase şi revelaţiile maliţioase, voi preciza de la început că sunt de confesiune greco-catolică, nepracticant – deci îmi asum deliberat riscul unor posibile acuze de subiectivism.
Că BOR – pentru neiniţiaţi Biserica Ortodoxă Română – doreşte să aibă rolul bine precizat în Constituţie, înaintea familiei regale, a minorităţilor şi a altor culte, a căror importanţă o recunoaşte, deşi sunt luate la kilogram şi puse în umbra majorităţii – este absolut normal! Doar naivii mai cred că bisericile, oricare ar fi ele, nu fac parte dintr-un complicat sistem al echilibrelor (şi dezechilibrelor…) de putere. De-a lungul veacurilor, cu mult înainte de apariţia creştinismului, religia a fost o componentă dominantă în stat şi societate, imediat după ce acestea s-au structurat. Prin urmare, BOR este perfect liberă să ceară orice, în orice mod legal. Este liberă să se opună căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, să se opună avortului, să ceară recunoaşterea unui rol determinant în formarea României moderne şi în general a poporului român, conform sintagmei atât de dragi şi uzitate conform căreia „poporul român s-a născut creştin”. Nu numai că este liberă să o facă, dar în anumite cazuri este chiar datoare, obligată, altfel îşi neagă condiţia. Pentru că se poate, pentru că religia creştină a permis (nu fără conflicte dureroase uneori) dezvoltarea societăţilor europeană şi nord-americană actuale, făcând parte din aceeaşi structură civilizaţională, care societăţi oferă în prezent cea mai mare libertate de expresie de pe Pământ. Nu există acest gen de libertate nici la musulmani, nici la budişti şi nici, contrar opiniilor unora, în China cea care poate de toate.
Riscurile sunt asumate în egală măsură şi de biserică. Exemplul cel mai la îndemână – Galileo Galilei a fost silit să abjure, renunţând, sub ameninţarea rugului, să mai susţină că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui şi nu invers. Victoria bisericii a fost mult prea repede infirmată – nici o bulă papală nu poate modifica legităţile Universului, la urma urmei stabilite probabil de Dumnezeu.
Pe de altă parte, că BOR se plasează în postură dominantă, lăsându-i pe ceilalţi la „şi alţii…”, este dreptul ei. Cum spuneam, totul este un joc de putere. Cine îi opreşte pe ceilalţi să intre în joc? S-a opus cineva? Mi se spune că doar adventiştii. Dacă restul tac, e modul lor de a se poziţiona faţă de rolul pe care cred că l-au avut în formarea României moderne, de exemplu. Poate cred că nu merită. Poate nu au curaj. Poate sunt intimidaţi. Dar e vorba despre mai mulţi poate – dacă şi cu poate s-au dus să înoate, dacă nu se duceau, poate nu se-necau… Într-o societate democratică, precum cea a României actuale, spaţiul public este deschis tuturor. Fiecare îl foloseşte cum se pricepe – dacă se pricepe. Dacă nu, pot să apeleze la un PR. Face parte din regula jocului. Online-ul e deschis tuturor, chiar şi opozanţilor, şi încă nu a solicitat nimeni prin părţile astea interzicerea Internetului. Nici prin bulă papală şi nici prin vocea Patriarhului.
De cealaltă parte, solicitările bisericii pot sau nu să fie acceptate de legiuitor. Indiferent ce se întâmplă, aş prefera un duel al argumentelor, nu al pasiunilor şi incompetenţei. Aş prefera ca teologilor să le fie opuşi nu parlamentari aleşi în colegiu pe principiul că în acel colegiu şi un bolovan ar fi fost ales – şi care parlamentari sunt nu cu teamă de Dumnezeu, o, nu, ci doar cu teamă că nu pot convinge destui enoriaşi. Aş prefera să le fie opuşi oameni cu şcoală, care ştiu despre ce vorbesc.
Acum ar urma să discutăm despre şcoală, nu?
