După ce, în urmă cu aproximativ trei ani, era cât pe ce să se construiască o benzinărie între două blocuri, pe strada Mihai Eminescu din Deva, acum „răsare” un spațiu comercial, tot între două blocuri, dar pe Bulevardul Decebal. De data aceasta, însă, se pare că lucrările nu vor putea fi oprite, deoarece proprietarul a obținut toate avizele necesare, asta deși locuitorii din zonă nu sunt de acord cu această clădire.
Mai mulți deveni, care locuiesc în blocurile C și D, de pe Bulevardul Decebal, au solicitat Primăriei Deva să stopeze lucrările de construire a unui spațiu comercial, amplasat fix între cele două blocuri. Nu doar locuitorii acestor imobile vor fi afectați, ci și celelalte două magazine aflate de-o parte și de alta a terenului pe care urmează să fie înălțată construcția. „Se vrea să se închidă această zonă, dintre blocuri. 1.100 de oameni, locatari în aceste trei blocuri, vor fi afectați și asta pentru o singură persoană, care construiește aici un spațiu comercial. Am înțeles că există autorizație de construire, dar noi când am fost la Primărie ne-au spus cei de acolo că nu se va da autorizație sub nicio formă, pentru că nu îndeplineau condițiile, dar iată că lucrurile s-au mai schimbat între timp”, a afirmat Tiberiu Goschler.
Oamenii se tem de faptul că hoții vor escalada clădirea
Tanti Ana ne-a poftit în locuința dumneaei, care este situată exact deasupra viitorului spațiu comercial. Femeia deja este nemulțumită de praful care îi intră în casă, dar și de ceea ce va urma. „Tot praful intră la noi în casă, că lucrează fix sub geamul meu. Fac mizerie și deranj, pentru că toată ziua sparg aici, cam de la începutul lunii martie. Asta este, ce să mai facem. De vină sunt cei care le-au dat autorizația. O să ne afecteze pe toți, dar mie îmi e și mai teamă, pentru că locuiesc la etajul întâi și între blocul meu și construcția asta nu e mai mult de un metru, iar hoții se vor putea urca liniștiți pe clădire și să intre în casă. Ba chiar și oamenii o să își facă nevoile aici. Vai ș-amar”, a spus Ana Popa.
Magazin construit pe rețelele de canalizare și apă
Pe lângă disconfortul creat de faptul că, oamenii sunt nevoiți, și acum, să treacă pe lângă spațiul îngrădit prin noroi, atunci când plouă, mai au și alte nemulțumiri. „Marea problemă este că această clădire se construiește pe rețelele de canalizare și alimentare cu apă a blocurilor. Lucru ce este interzis. Ar fi trebuit să devieze aceste conducte. Acum nu se mai poate interveni aici, să citim contoarele sau să se intervină la canalizare. Dacă vor fi probleme, toate mizeria se va deversa în subsolul blocului”, a precizat Ionel Savu.
Avize favorabile din partea tuturor
Devenii de aici sunt nemulțumiți și probabil, pe bună dreptate, însă proprietarul spațiului, care este din județul Alba, a obținut toate avizele necesare. „Această construcție are autorizație de construire și are, de asemenea, o Hotărâre de Consiliu Local, prin care amplasamentul respectiv a fost aprobat. A fost făcută o consultare a populației, conform Ordinului 2701/2010 în care, la ședința publică, la care s-au prezentat 11 persoane, au fost consemnate solicitările acestora. Acestea sunt: o alee de trei metri pentru acces și un aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara. De asemenea, autorizația este însoțită de o serie de avize, respectiv de la Mediu, Eon Gaz, Enel, ApaProd, termoficare. Așadar, toate utilitățile și-au dat avizul favorabil”, a declarat Angela Kalauz, arhitectul șef al municipiului Deva.
Așadar, oricât de mare ar fi nemulțumirea acestor oameni, cel puțin deocamdată, nu se poate discuta de stoparea acestor lucrări. Construcția va fi finalizată în luna septembrie a acestui an.
(Petronela Tămaș)