8.7 C
Deva
luni, octombrie 7, 2024

DN 7: Se repară şi gropile. Cu „linguriţa”

Lucrările de întreţinere a drumului sunt în toi pe DN7. Unde nu sunt gropi se decopertează asfaltul ca la carte. Unde sunt gropi se astupă cu lopăţica

ECONOMIE. Gropile din localitatea Ilia se astupă individual, câte una, cu lopăţicaECONOMIE. Gropile din localitatea Ilia se astupă individual, câte una, cu lopăţica

Într-un articol publicat recent în ZHD arătam cum Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R.), adeptă a stilului „munca în zadar”, decopertează şi asfaltează DN7 exact acolo unde acesta este în stare foarte bună, fără gropi şi neted ca-n palmă. Dar nu e peste tot aşa. Ieri, am descoperit un alt tronson de pe DN7, înspre Ilia, unde într-adevăr, se lucra la repararea unui carosabil plin de gropi. Surpriza a fost însă că nu am văzut la faţa locului utilajele specializate care garantează o intervenţie globală şi eficientă asupra asfaltului deteriorat. Pur şi simplu, gropile erau astupate „din mână”. Cum ar veni C.N.A.D.N.R. trage cu tunul în muşte şi cu praştia în bizoni.

Craterele astupate cu lopăţica

Dacă la Simeria, după cum bine se ştie, s-au decopertat ca la carte kilometri întregi de asfalt bun, pentru a se turna un strat asfaltic nou-nouţ, la Ilia, lucrurile stau exact pe dos. Există în localitate o porţiune de câteva sute de metri unde drumul pare bombardat, fiind plin de cratere şi denivelări. Aici, în loc să se decoperteze carosabilul în valuri, iar apoi să se toarne asfalt nou, lucrările se fac individual, pe groapă. Mai exact gropile se astupă manual, cu lopăţica, după care se nivelează mecanic. Cârpeala nu pare să ţină mai mult de două-trei săptămâni la traficul care trece prin zonă.

Cu criblura în şanţ

Din localitatea Veţel şi până în Leşnic covorul asfaltic a fost acoperit cu un strat de criblură. Nou. În unele zone acesta s-a subţiat atât de tare încât se vede carosabilul anterior, iar pe altele asfaltul pare jupuit de-a dreptul. Drept urmare pe această porţiune de drum „îmbunătăţită” se circulă „în regim de” denivelări. „Mi se pare ciudat faptul că toarnă criblură şi nu asfalt”, spune Piri, agent transport la o firmă din Timişoara. „Vineri au turnat criblură, iar noaptea a venit ploaia, au trecut maşinile şi l-au împrăştiat. Circulăm foarte greu cu bicicleta pe porţiunea pe care s-a lucrat, pentru că trepidează bicicleta şi poţi să faci accident”, spune Georgeta Cimponer, localnică din Leşnic.

Referitor la aceste aspecte legate de modul în care se lucrează pe aceste tronsoane de drum am solicitat un răspuns Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, regionala Timişoara. Reprezentanţii companiei ne-au comunicat că ne vor trimite un răspuns în zilele care urmează.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/