5.7 C
Deva
miercuri, decembrie 6, 2023

Muncitorii “la negru” preferaţi de zeci de patroni hunedoreni

Peste 40 de firme din judeţul Hunedoara au fost depistate numai în acest an cu forţă de muncă plătită „la negru”. Patronii firmelor respective au încercat să eludeze legea, pentru a nu plăti contribuţiile la bugetul de stat.

 

muncitoriÎn ciuda controalelor numeroase efectuate de inspectorii de muncă, sunt încă destui oameni de afaceri care preferă să lucreze cu muncitori angajaţi la negru, adică fără nicio formă legală. Numai în acest an, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au descoperit  de societăţi comerciale care foloseau forţă de muncă “la negru”. În total, vorbim despre mai mult de 100 de persoane nedeclarate, pentru care angajatorii nu plăteau niciun leu contribuţie la bugetul de stat tocmai pentru că aceste persoane nu figurau ca fiind angajate. În patru dintre cazurile descoperite, administratorii societăţilor respective s-au ales cu denunţuri penale, în condiţiile în care aveau mai mult de cinci angajaţi fără forme legale. Astfel, SC Spar Business Ideas Provider Grup SRL Bucureşti, Punct de lucru Deva a fost prinsă cu 20 de persoane fără forme legale, SC Mini Maxi 2005 SRL Dobra avea 8 persoane, SC Teo Company Com SRL Brănişca –9 persoane, iar SC  Pioneer Trade SRL Bucureşti 9 persoane. Pentru celelalte cazuri, unde au fost maximum trei persoane găsite fără forme legale au fost aplicate amenzi contravenţionale.

Potrivit legislaţiei în vigoare, constituie contravenţie primirea la munca a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. De asemenea, tot contravenţie este prestarea muncii de către o persoana fără încheierea unui contract individual de muncă, faptă sancţionată cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. În schimb, constituie infracţiune şi se sanctionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă primirea la munca a mai mult de 5 persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă.

Şi anul trecut a plouat cu amenzi, iar reprezentanţii ITM Hunedoara au tăiat în carne vie. Potrivit datelor oficiale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, din totalul firmelor verificate, 151 foloseau forţă de muncă la negru. Iar în 18 dintre cazuri au fost depuse denunţuri penale la Parchet, deoarece au fost depistate cu mai mult de cinci angajaţi care lucrau fără documente legale.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/