6 C
Deva
joi, mai 16, 2024

Deșertul de ruine din spatele Parcului industrial al Călanului

Parcul industrial din Călan a fost inaugurat în 2016, după ce au fost ecologizate aproape 40 de hectare ale fostului combinat Victoria. Au fost investite aproape 40 de milioane de lei în înfiinţarea lui, dar în aşteptarea investitorilor, locul a rămas aproape pustiu.

În spatele parcului, se întind însă alte circa 20 de hectare de dărâmături, pe terenuri care nu au mai fost ecologizate. Câteva hale uriaşe, ridicate în anii regimului comunist, unele închise, îi întâmpină pe oaspeţii locului, pe un drum lăturalnic din afara gardurilor noului parc de afaceri.

Drumul, unul obişnuit în trecut pentru nenumăraţii căutători de fier vechi, se strecoară apoi printre alte clădiri dezafectate şi ocoleşte alte construcţii industriale din care au rămas doar fundaţiile. Au fost puse la pământ cu buldozerele şi scormonite ani în şir, după 1990, cu târnăcoapele.

 

Acum, în zona pustie şi nesupravegheată, localnicii mai vin doar pentru a-şi depozita gunoaiele, contribuind astfel la poluarea terenului. O haldă imensă de zgură a fost exploatată la capătul drumului care ocoleşte parcul, însă locul a rămas abandonat.

Povestea combinatului

Primul furnal de la Călan a fost construit din anul 1869 şi a fost pus în funcţiune doi ani mai târziu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, uzina producătoare de fontă avea două furnale, unul dintre ele fiind la acea vreme cel mai mare din ţară. După Al Doilea Război Mondial a fost naţionalizată, iar regimul comunist a transformat-o într-un combinat, care s-a extins treptat în deceniile următoare ajungând să ocupe pe o suprafaţă de peste 60 de hectare.

În jurul combinatului metalurgic s-a dezvoltat şi noul oraş Călan, care în prezent numără 11.000 de locuitori. Înainte de 1989, la „Victoria” lucrau peste 5.000 de oameni. Combinatul producea fontă cenuşie, cocs, cărbune, smoală, sobe Vesta şi calorifere. Declinului industrial din anii 1980 i-a urmat prăbuşirea din anii 1990. Combinatul Victoria Călan s-a dezintegrat după privatizările eşuate şi a ajuns în cele din urmă la fier vechi.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/