0.5 C
Deva
miercuri, noiembrie 19, 2025

Familia adolescentului ucis în Ajunul Crăciunului a fost despăgubită de autorul crimei

Madalin Vizitiu
Madalin Vizitiu

Au trecut mai puţin de patru luni de la uciderea tânărului de 18 ani, Mădălin Vizitiu, iar familia victimei pare resemnată cu această situaţie. Mama adolesecentului ucis în Noaptea Crăciunului din 2013 a primit o sumă de bani de la familia criminalului şi a renunţat la alte pretenţii financiare din partea acestuia. „Luaţi decizia care o credeţi de cuviinţă”, le-a declarat femeia magistraţilor, în sala de judecată. Avocatul lui Sergiu Gostian (24 de ani), tânărul arestat preventiv din luna decembrie a anului trecut, pentru infracţiunea de omor, a motivat solicitarea de condamnare a acestuia pentru lovituri cauzatoare de moarte şi nu pentru omor, spunând că fapta acestuia este la limita dintre cele două infracţiuni.

Şi-a cerut scuze de la părinţi

Avocatul a precizat, de asemenea, că autorul crimei a recunoscut şi regretat fapta şi a cerut ca acesta să beneficieze de o pedeapsă cât mai redusă, chiar cu suspendare. Procurorul a solicitat condamnarea lui Sergiu Gostian pentru omor. „Îmi cer scuze familiei victimei şi părinţilor mei pentru nenorocirea pe care am săvârşit-o”, a spus Sergiu Gostian. Instanţa va decide peste o săptămână ce soluţie va acorda în dosarul în care tânărul din Haţeg e acuzat de omor. În noaptea de 24 decembrie 2013,  în timpul unei petreceri organizate într-un local din satul Ostrov (Haţeg), Gostian a atacat cu un pahar un tânăr de 18 ani cu care se certase în timpul petrecerii. Cioburile i.au secţionat victimei artera carotidă şi au provocat decesul acesteia.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/