13.1 C
Deva
vineri, aprilie 18, 2025

Matrița dacilor, descoperită în Sarmizegetusa Regia, a revenit în patrimoniul muzeului din Deva

matrita (3)
FOTO: MCDR DEVA

Cea mai importantă descoperire istorică din ultimii ani în județul Hunedoara, o matriță dacică din bronz, veche de peste 2.000 de ani, va fi expusă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Matrița este o piesă unică și foarte prețioasă, susțin specialiștii care au cercetat-o în ultimul an. „Este o piesă foarte importantă pentru că dincolo de faptul că este o unealtă de bijutier în sine și nu sunt foarte multe de genul acesta, este o piesă cu importante valențe artistice. Reprezentările de pe ea sunt foarte frumoase încât ne putem imagina cam ce tipuri de piese se scoteau de acolo, care la rândul lor erau splendide, a declarat dr. Gelu Florea, istoricul care a coordonat cercetarea piesei.

După ce a fost analizată de un colectiv de specialiști în istorie și arheologie din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, matrița descoperită la Sarmizegetusa Regia a reintrat în patrimoniul Muzeului din Deva. Și aici va intra într-un proces de restaurare.
„Chiar din luna august sau cel târziu din septembrie, la muzeul din Deva va veni un specialist în restaurare, din Ungaria, care a lucrat și are o expertiză și un portofoliu extrem de valoroase în acest domeniu, îl vom caza aici și va sta la noi o lună – două astfel încât să treacă la etapa următoare, de minimă restaurare și conservare a acestei piese”, a declarat Liliana Țolaș, manager al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. Matrița a fost descoperită întâmplător în luna iunie a anului trecut, când o furtună violentă a dus la ruperea unui fag din incinta cetăţii dacice, iar piesa a fost scoasă la iveală de sub rădăcini.

Piesa din bronz în greutate de peste opt kilograme, era folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat obiecte decorative din metale preţioase. Este singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/