Chiar dacă activitatea minieră din Valea Jiului se tot restrânge, galeriile subterane săpate de la începutul mineritului în zonă lasă urme adânci pe faţa oraşelor înşirate ca salbele de-a lungul Jiului de Est şi de Vest.

Se prăbuşeşte pământul, iar aceasta este o consecinţă a zecilor de ani de activitate minieră. Galeriile subterane macină, an de ani, stabilitatea solului, care se adânceşte periodic cu zeci de centimetri. În oraşele Văii Jiului prăbuşirea este mai puţin observată, mai ales că există piloni de siguranţă, însă în zonele ori localităţile limitrofe, păşunile sau fâneţele sunt afectate serios. În urmă cu nici două luni, o groapă adânca de câţiva metri a înghiţit bucătăria de vară a unui localnici din zona Seci – Lupeni, după ce terenul s-a surpat. Zona se află oarecum la graniţa dintre EM Lupeni şi mina Paroşeni, aşa că prăbuşirea este pusă pe seama exploatării cărbunelui în subteran. Alunecarea de teren a dus la formarea unei gropi adânci care a înghiţit copacii din livada familiei respective, dar şi bucătăria de vara, iar în pericol se află şi drumul care duce spre vechea cariera din Lupeni.

Şi la Petroşani terenul a plecat la vale, după ce solul a fost înmuiat bine de ploile căzute din abundenţă în ultimele luni. Zona afectată este Slătinioara şi, chiar dacă acum terenul s-a stabilizat, pământul poate pleca din nou oricând la vale. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob –Ridzi, recunoaşte că sunt zone unde mineritul a făcut rău la suprafaţă. “Oraşul nu este în pericol, pentru că aici nu s-a exploatat. Probleme sunt în zona Maleia şi pe Slătinioara”, spune Iacob – Ridzi. La Petroşani au funcţionat două unităţi extractive, Livezeni şi Dâlja, însă doar prima mai este acum activă.

Grafic de tasare

Şi Petrila are probleme. Pe raza administrativ – teritorială a oraşului mai sunt funcţionale mina Lonea şi Petrila, după ce Petrila Sud s-a închis prin 1998. Rămân însă urmele. “Situaţii asemănătoare celor de la Petroşani avem şi noi în localitatea Popi şi, mai ales, Dobreşti S-a tasat ternul, au apărut denivelări destul de accentuate”, spune primarul Ilie Păducel. Edilul a precizat că şi în zona Cimpa sau Moloviş terenul s-amişcat, însă problemele de aici s-au rezolvat după închiderea minei Petrila Sud. Acum, influenţele vin de la EM Petrila cu ale ei galerii subterane active, care afectează păşuni şi fâneţe, unde au apărut crăpături în terenurile oamenilor. Înainte de a veni la Primăria Vulcan, primarul Gheorghe Ile a lucrat în minerit şi vorbeşte despre un grafic al tasărilor de teren, cunoscut şi acceptat tacit de oficiali. “Este o limită de scufundare, calculată la fiecare unitate minieră. Sigur că şi noi avem probleme, atât în zonele aferente minei Vulcan, cât şi la Paroşeni. Zonele aflate sub unghiul de scufundare se lasă în fiecare an, dar circa 10 – 20 de cm pe an, ceea ce este în grafic. Acolo unde sunt probleme, mergem cu umplutură ca să nu îi afecteze pe oameni”, explică primarul Gheorghe Ile.

 Exploatări de peste 100 de ani

În Valea Jiului mai sunt funcţionale acum minele Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani, patru considerate viabile, iar trei – Petrila, Paroşeni şi Uricani – aflate pe program de închidere.

Conform datelor istoricului Puscaşu Dumitru Ioan, membru al Societăţii Numismatice Române, primele observaţii asupra stratului de cărbune din zonă au fost consemnate în anul 1782, când acesta s-a aprins în zonele de afloriment şi a ars multă vreme, observaţia fiind făcută de mineralogul Benkö Janos. O a doua consemnare a prezenţei cărbunelui a fost făcută în perioada 1787-1788 când generalul austriac Landau, cu armata sa, a apărat înălţimile Vulcanului de o hoardă otomană ce vroiau să pătrundă în Transilvania. Fiind o noapte friguroasă de toamnă, soldaţii austrieci au aprins focul în tranşee. Generalul fiind îngrijorat că focurile aprinse ar putea să-i trădeze poziţiile, a dat ordine ca acestea să fie stinse
Constatând că este imposibil să stingă focul, se spune că generalul a avut ideea să adune grămezi uriaşe de cărbuni cărora le-a dat foc. Otomanii derutaţi de numărul mare de focuri au crezut că armata austriacă este mult mai mare decât în realitate, s-au speriat şi s-au întors spre Dunăre. Totuşi, primele lucrări de exploatare a rezervelor de cărbuni din Valea Jiului s-a făcut în anul 1840, când s-a început exploatarea aflorimentelor din zonele Petroşani, Vulcan şi Petrila.