-4.9 C
Deva
joi, februarie 20, 2025

Ministerul Energiei, anunț despre Termocentrala Mintia. 2025, anul în care România țintește 2500 de MW noi în sistemul energetic

Ministerul Energiei a anunțat prioritățile pentru 2025. Termocentrala Mintia se numără printre proiectele majore menționate în comunicatul ministerului.

Proiectele majore pentru 2025:

1️⃣ Finalizarea centralei pe gaz de la Iernut – 430MW de producție în bandă, un proiect strategic deblocat la începutul actualului mandat. Termen estimat: iunie 2025.
2️⃣ Punerea în funcțiune a hidrocentralei Răstolița – 30MW de capacitate flexibilă, utilă pentru acoperirea vârfurilor de consum.
3️⃣ Centrala în cogenerare de la Năvodari – 80MW pe gaz, un proiect modern și mult așteptat.
4️⃣ Proiecte private finanțate prin PNRR – Estimăm punerea în funcțiune a 1200-1500MW din surse regenerabile și alte capacități moderne.
5️⃣ Termocentrala pe gaz de la Mintia – Primii 1000MW ar putea fi conectați la sistemul energetic național până la finalul anului. Este o investiție strategică națională, cu o putere instala totală de 1750MW, cea mai mare centrală pe gaz din Europa. Turbinele au fost livrate, șantierul este în execuție.
6️⃣ Ne așteptăm și la dublarea capacității de stocare în baterii, până la 400-500MWh, proiecte cofinanțate din PNRR.

Aceste investiții vor adăuga minimum 2500MW noi la sistemul energetic național, dintre care cel puțin 600MW reprezintă producție în bandă, contribuind semnificativ la securitatea energetică a României. Pentru comparație, în zilele bune, producția instantanee actuală a țării este de 7-8000MW, după ce, în perioada 2009-2022, România a închis peste 7000MW grupuri pe cărbune și gaz.

În paralel, România continuă implementarea proiectelor majore, precum exploatarea gazelor din Neptun Deep și Caragele, dezvoltarea programului nuclear civil românesc și fabricile de producție pentru panouri fotovoltaice și baterii.

Anul 2025 vine cu o asumare clară: un sistem energetic mai puternic, capabil să sprijine dezvoltarea economică a României și să ofere cetățenilor acces la energie sigură și accesibilă.

Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul pentru continuarea revoluției energetice începute în ultimii ani, cu sprijinul a 14 miliarde EUR fonduri nerambursabile atrase deja în România, pentru binele tuturor românilor și competitivitatea companiilor românești – transmite Ministerul Energiei.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/