În mai multe localități din județul Hunedoara, rata infectărilor cu Covid 19 depășește trei cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.
Municipiul Hunedoara înregistrează 323 de cazuri, pe ultimele 14 zile, având o rată a infecțiilor cu noul coronavirus de 4,59 cazuri la mia de locuitori. Municipiul Deva înregistrează 266 de cazuri (3,9 la mie). În „Scenriul roșu”, cu peste trei îmbolnăviri la mia de locuitori, sunt și comunele Zam, Peștișu Mic, Toplița, Râu de Mori, Teliucu Inferior, Bulzeștii de Sus, Ghelari și Vețel.
În județul Hunedoara, potrivit informării publicate miercuri, de DSP Hunedoara, incidența Covid 19 este de 2,41 cazuri la mia de locuitori, iar 1.082 de oameni fiind diagnosticați cu noul coronavirus.