Doamnele social-democrate nu au reuşit să se adune pentru a-şi alege conducerea Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat (OFPSD) Deva
Doar cam 50 de pesediste şi-au făcut prezenţa la conferinţa de alegeri ce a fost programată pentru după-amiaza zilei de ieri în sala mică a Centrului Cultural „Drăgan Munteanu”. Astfel, din lipsă de cvorum, conferinţa a fost amânată pentru data de 19 august.
Organizaţia de Femei a PSD Deva are peste 180 de membre cotizante, iar numărul minim de persoane prezente pentru a se putea organiza alegeri ar fi fost de 91. Senatorul de Valea Jiului Cosmin Nicula, care este şi preşedintele organizaţiei PSD Deva a stabilit, după unele consultări cu femeile social-democrate, că ar fi bine să convoace o nouă conferinţă pentru săptămâna viitoare, deşi o parte dintre doamnele PSD ar fi preferat ca alegerile să se ţină în septembrie, atunci când ia sfârşit perioada concediilor. La finalul conferinţei ratate, femeile au fost invitate la o şuetă în sediul partidului. În acest moment, preşedinte interimar al OFPSD Deva este Lucia Moldovan, singura care îşi anunţase intenţia de a candida pentru şefia organizaţiei.