1.1 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

ÎN CAZUL DIRECTORULUI TERTECI, Prefectul dezinformează prin omisiune

Prefectul judeţului Hunedoara, prin intermediul biroului de presă, dezinformează prin omisiune în cazul directorului de cancelarie Terteci Dănuţ Gigi. Mai grav, Sorin Vasilescu – fost şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă, nu a respectat procedurile privind detaşarea, conform Codului Muncii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că prefectul a emis ordinele pe ascuns, fără să le facă publice.

Printr-un comunicat de presă, prefectul Sorin Vasilescu anunţă: „Directorul cancelariei prefectului, Dănuț Gigi Terteci, a fost detaşat în această funcţie de la Antena 1 Deva, unde era încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Prefectul judeţului a fost informat, în luna octombrie a acestui an, de către directorul de cancelarie că şi-a schimbat angajatorul iniţial de la Antena 1 Deva la SC Apa Prod SA, drept pentru care a solicitat detaşarea lui de la noul agent economic în funcţia de director de cancelarie”, spune comunicatul.

Pretind că au lucrat legal. Atunci de ce pe ascuns, hoţeşte?

În primul rând comunicatul de presă este mincinos, pentru că lucrurile nu au stat chiar atât de simplu şi banal. Terteci Dănuţ Gigi nu putea să-şi schimbe angajatorul, fără să piardă postul de la prefectură. Prefectul Sorin Vasilescu, om specializat în Codul Muncii, trebuia să ştie că Antena 1 Deva, în calitate de angajator, trebuia să notifice Instituţia Prefectului că a rupt-o cu Terteci şi că detaşarea lui la Prefectură a rămas fără suport legal. Ordinul de eliberare din funcţia de director de cancelarie a lui Terteci a fost ţinut la sertar, ascuns, aşa cum este omis şi din comunicatul de presă care îşi propune să facă lumină asupra cazului.
Dacă totul a fost atât de legal, precum pretinde vocea prefectului Sorin Vasilescu, cum de nu au fost la vedere ordinele prefectului? Pentru că, la interval de o zi, au fost emise două ordine ale prefectului, dacă s-au respectat, cât de cât, procedurile: unul de eliberare din funcţie, şi altul de numire pe post a aceluiaşi Terteci Dănuţ Gigi. După o zi. Destituirea unui director de cancelarie prefecturală e, categoric, o ştire, o informaţie de interes public, având în vedere importanţa instituţiei. De ce au lucrat cu fereală, ca hoţii? Cum poate fi definită destituirea şi reangajarea „detaşatului” la interval de o zi, altfel decât o golănie politicianistă? Nu punem la socoteală că legea îl obliga pe Terteci Dănuţ Gigi să depună declaraţii de avere şi interese, când a fost eliberat din funcţie şi după preluarea postului, chestii de integritate care nu apar nici ele pe site-ul prefecturi, fapt ce ne îndreptăţeşte să presupunem că toată manevra s-a făcut „pe picior”, la repezeală. De aceea noi am solicitat printr-o adresă ministrului Administraţie să verifice cazul şi să ne ofere o informaţie completă şi corectă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/