Municipalitatea din Valea Jiului va trebui să facă plata către constructorul telegondolei din Straja
Peste 7 milioane de lei are de achitat Primăria din Lupeni către Acomin, societatea care a executat telegondola ce duce în Straja şi asta numai pe o ordonanţă de plată. Aşa a decis instanţa de judecată în cazul celui mai recent proces intentat de creditor unităţii administrativ teritoriale din Lupeni, care, încet – încet, face „colecţie” de ordonanţe de plată.
De doi bani speranţă
Procesul s-a aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara şi, după doar câteva termene de judecată, magistraţii au decis să admită „cererea de ordonanţă de plată formulată și precizată de către creditoarea SC Acomin SA Deva împotriva debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Municipiul Lupeni și în consecinţă: Ordonă debitoarei să plătească creditoarei a accesoriilor cu titpu de penalităţi de întârziere contractuale aferente debitului principal rămas de plată în valoare de 7.009.667,28 lei calculate începând cu data de 20.09.2014, în valoare de 0,1% din suma de 7.009.667,28 lei (neachitată) pentru fiecare zi de întârziere, până la împlinirea efectivă a obligaţiei în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe”. De asemenea, Primăria Lupeni trebuie să achite încă 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Sentinţa nu este definitivă şi împotriva ei poate fi formulată cerere în anulare în termen de 10 zile.
Schiul dăunează bugetului
Acomin este societatea care a executat telegondola ce face legătura dintre municipiul Lupeni şi staţiunea Straja, cuprinsă în cadrul amplului program de modernizare a domeniului schiabil. Instalaţia pe cablu a costat 8 milioane de euro, însă constructorul nu a primit nici măcar 50 de bani aşa că s-a adresat instanţei de judecată, care i-a dat câştig de cauză. Tot Acomin a mai câştigat în instanţă şi plata altor lucrări executate în staţiunea Straja, pentru care s-au pronunţat sentinţe de executare silită a municipalităţii din Lupeni. Anul trecut, Primăria Lupeni a primti un ajutor financiar din partea Guvernului, însă banii nu au fost suficienţi pentru stingerea tuturor creanţelor comerciale. (Carmen Cosman – Preda)