Adriean Videanu şi Gruia Stoica, cei mai importanţi investitori din oraş, au, în continuare, probleme cu justiţia
Patronii principalelor firme din Simeria, MARMOSIM şi REVA, Adriean Videanu şi, respectiv, Gruia Stoica, au probleme în justiţie.
Viitorul nu sună deloc bine
Adriean Videanu, acţionar principal la MARMOSIM, prin societatea Titan Mar, este cercetat, în continuare, sub control judiciar, în dosarul „Romgaz”, disjuns din cel al fostei şefe DIICOT, Alina Bica. În această speţă, la 24 septembrie 2013, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea unui sechestru asupra a 80 de acţiuni detinute de Adriean Videanu la compania SC Titan Mar SA. Videanu este cercetat alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale. Ulterior, la 25 februarie 2014, printr-o ordonanţă, Alina Bica, în calitate de sef DIICOT, a dispus, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, admiterea solicitării lui Videanu şi a ridicat sechestrul asigurator. Prin aceasta acţiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat. Pe de altă parte, omul de afaceri Gruia Stoica, judecat pentru infracțiunea de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia, a fost condamnat de Curtea de Apel Ploiești la patru ani de închisoare cu executare, însă sentința nu este definitivă. Gruia Stoica este persoana care controlează Grup Feroviar Român, membru al Grampet, societate care este acţionar majoritar la REVA Simeria.