- În urma unor razii la care au participat zeci de poliţişti din cadrul Poliției Hunedoara, ai Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului Criminalistic și Serviciului de Acțiuni Speciale 10 tineri au fost reținuți.
Ancheta vizează comiterea de către unii dintre aceștia a unor infracțiuni de incendiere, tulburarea ordinii publice, loviri sau alte violențe ori amenințare, fiind coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara
„Ultima faptă de natură penală ce face obiectul cauzei a fost comisă în noaptea de 14 mai 2023, în jurul orei 00:40, când Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că s-a produs un incendiu la un autoturism aflat în parcarea unui supermarket din Hunedoara. Patrula de ordine publică s-a deplasat la fața locului, unde a constatat faptul că la un autoturism parcat pe bulevardul Dacia, aparţinând unui bărbat de 32 de ani, din Hunedoara, s-a manifestat un incendiu care a fost lichidat de către pompierii Detașamentului Hunedoara, care au stabilit faptul că autoturismul – distrus în totalitate – a fost incendiat cu intenție”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
În locuințele percheziționate de polițiști au fost găsite și diferite cantități se substanţe vegetale (cannabis), care au fost ridicate pentru expertizare.
Tinerii reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și plasați apoi sub control judiciar, în urma deciziei procurorului de caz au vârste cuprinse între 19 ani și 31 de ani. Printre ei se numără și un tânăr de 23 de ani, pus sub acuzare pentru incendierea mașinii unui rival.
„În urma administrării probatoriului, cel în cauză fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore şi depus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, iar ca urmare a prezentării acestuia în fața magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, s-a dispus și față de acesta măsura preventivă controlului judiciar”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Foto: IPJ Hunedoara




