„Cel mai iubit dintre pământeni”, scriitorul ID Sîrbu care, prin experienţa de viaţă l-a inspirat pe Marin Preda în creionarea personajului său Victor Petrini, a trecut prin infernul de la Periprava. A scăpat cu viaţă din „lagărul morţii”, dar nimic nu a mai fost în viaţa sa ca înainte.
Colonia de Muncă de la Periprava, acolo unde peste 100 de deţinuţi politici şi-au găsit sfârşitul, a fost o grea piatră de încercare şi pentru cel mai de seamă exponent al culturii din Valea Jiului, Ion Dezideriu Sîrbu. Provenea dintr-o familie simplă de mineri din Valea Jiului şi s-a format în atmosfera Cercului Literar de la Sibiu, al cărui model intelectual a fost Lucian Blaga. I.D. Sîrbu a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Clu şi, după cum declara el însuşi, a fost primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiţie muncitorească foarte veche. La 27 de ani, I.D. Sîrbu a ajuns cel mai tânăr cadru universitar din ţară, fiind şi doctorandul lui Lucian Blaga. Dar, în avântul carierei, Partidul Comunist i-a tăiat aripile şi l-a declarat duşman al poporului. A fost arestat în septembrie 1957 pentru manifestări ostile la adresa regimului comunist şi a trecut prin infernul de la Periprava, acolo unde „mâncarea era suficientă doar în vis”, după cum povesteşte un alt supravieţuitor al Coloniei de Muncă Periprava, reputatul actor Mitică Popescu. Realitatea este că Sîrbu a fost permanent hăituit, pentru că nu a vrut să devină informator al Securităţii, chiar şi după ororile din închisoare.
„Duşmanul poporului” cu peniţă de aur
Prima detenţie a venit în 1957, pe vremea când I. D. Sîrbu lucra la Revista „Teatrul”, din Bucureşti. I s-a dat un an de 
închisoare „pentru omisiune de denunţ”. Ulterior, pedeapsa este comutată la 24 de luni de detenţie, pentru ca mai apoi să fie rejudecat şi condamnat la şapte ani de detenţie. Şi asta doar pentru că a avut „îndrăzneala” să scrie o piesă cu conţinut ostil, intitulată „Sovrom Cărbune”, care arăta cum zăcămintele de cărbune erau jefuite de conducătorii poporului „eliberator” sovietic. A treia condamnare, dublată de confiscarea averii familiei începând de la bibliotecă, a fost pronunţată pentru „uneltire contra ordinii sociale”. I. D. Sîrbu avea 43 de ani când a ieşit din puşcăriile comuniste. A trecut pe la Jilava, Gherla, la colonia de muncă Salcia, în Balta Brăilei, la Strâmba, la Periprava. A fost urmărit, însă, toată viaţa de Securitate şi nu a mai putut niciodată să se întoarcă la profesia sa. Exact ca şi personajul lui Marin Preda din „Cel mai iubit dintre pământeni”, Victor Petrini, pe care de fapt l-a inspirat cu experienţa sa de viaţă, I. D. Sîrbu a trebuit să treacă la muncă de jos. A fost la deratizare, a lucrat în mină la Petrila, maşinist la Teatrul din Petroşani şi secretar literar la Teatrul din Craiova, unde a fost trimis cu domiciliu forţat până la trecerea în nefiinţă, în 1989. Publică, după o lungă perioadă de interdicţie, piese de teatru, povestiri şi două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus. Dupa 1989 cărţile sale au provocat o adevărată emoţie în rândul intelectualilor români şi au constituit exemple de literatură de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soţia sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul Adio Europa.
La 27 august 2009, lui Ion Dezideriu Sîrbu i s-a conferit, post-mortem, titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani”, pentru întreaga activitate culturală. Pentru cinstirea memoriei lui, la Petrila există o şcoală care îi poartă numele, iar la Petroşani un teatru.
„Coleg de lagăr” cu Mitică Popescu
În infernul de la Periprava, I.D. Sârbu a fost coleg de suferinţă cu reputatul actor Mitică Popescu. Marele om de teatru a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, infernul prin care au trecut cei care au trecut prin mâna torţionarului Ioan Ficioru şi al subalternilor lui. „Eram la nişte vecini, de un Sfântu Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. Că eu n-am ştiut că ăia vor să fugă din ţară? „N-am ştiut”. Că au trimis o scrisoare la Ambasada Americii, n-am ştiut? „Nu, n-am ştiut”. „Aţi discutat lucrurile astea între voi; n-ai auzit?”. „Nu”. „N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi ştim!”. Şi m-au condamnat la trei ani pentru „Nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. Adică pentru că nu mi-am turnat nişte prieteni care visau să ajungă în America. Dar nu-i nimic, că ne-a turnat altul care era acolo cu noi. Lasă că ăştia n-au ajuns nici în Gara de Nord, că nu le-a răspuns nimeni. Au fost arestaţi pe vorbe, şi eu, odată cu ei”, mărturiseşte astăzi Mitică Popescu. Deşi nu a stat mult timp în penitenciarul condus de Ficior, Mitică Popescu îşi aminteşte foarte bine condiţiile în care a trăit acele luni: „Foamea era îngrozitoare. Ne dădea o zeamă de arpacaş şi un colţ de pâine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasă direct din Dunăre, iar ţânţarii ne mâncau de vii (…)În puşcărie îl mai cunoscusem şi pe I.D. Sârbu, dar de atunci n-am mai vorbit cu el. I-am jucat o piesă, la Piatra Neamţ, dar atât. El se întorsese în Craiova”.
Infernul de la Periprava
Cei care au scos la lumină infernul de la Periprava sunt cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. În premieră pentru România, la Periprava a fost deschis un şantier arheologic pentru identificarea gropilor comune în care au fost îngropaţi deţinuţii politici. Sunt 103 oameni care au murit în condiţii cumplite, exterminaţi de un regim dur, de un comandant nemilos, acuzat acum de genocid. „IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă Periprava, col. (r) Ioan Ficior, pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. Ficior a rămas în amintirea deţinuţilor politici drept un om de o cruzime deosebită, care a conceput şi ordonat măsuri represive, de o ferocitate extremă. Colonelul (r) Ficior a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi la Periprava. Faptele lui sunt de o gravitate deosebită. Regimul de exterminare pus în aplicare de col. (r) Ficior este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, bătăi şi alte violenţe, lipsa condiţiilor elementare de trai şi, nu în ultimul rând, prin numărul impresionant de decese survenite. IICCMER a identificat cel puţin 103 cazuri de deces posibil de documentat, toţi deţinuţi politici care au murit la Periprava în perioada 1958-1963, când Ficior a exercitat funcţii de conducere. Probele administrate în această cauză de IICCMER arată că Ioan Ficior este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Periprava în timpul mandatului său” a precizat Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER.
Practic, cei de la IICCMER spun că Ioan Ficior a impus şi a întreţinut un regim de exterminare a deţinuţilor politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în cadrul coloniei de muncă Periprava, în virtutea funcţiilor de conducere pe care le-a ocupat în cadrul acestui loc de deţinere în perioada 1958-1963.
Documentele arată că, în cadrul coloniei Periprava existau deţinuţi politici şi deţinuţi de drept comun. Aceste două categorii nu se intersectau şi nu beneficiau de acelaşi regim de detenţie. „Aşadar, în micro-universul creat la Periprava, deţinuţii politici au format un colectiv aparte, fiind supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, care avea ca scop exterminarea acestei categorii sociale. Prin măsurile personale luate, col. (r) Ficior a urmărit distrugerea deţinuţilor politici aflaţi la Periprava, ca parte a colectivităţii deţinuţilor politici răspândită în centrele de detenţie din România în acea perioadă”, mai arată cei de la IICCMER.
Gropile comune au fost săpate pentru cei care nu au mai suportat înfometarea, lipsa apei potabile, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condiţiile mizere din barăci, condiţiile dure de muncă, sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.
Înfometaţi şi bătuţi cu ciomagul
O inventariere a cauzelor deceselor, aşa cum reies din actele de moarte şi, după caz, din fişele medicale identificate în arhive şi studiate de cei de la Institut, arată că acestea au fost cauzate de enterocolită cronică sau acută; caşexia (afecţiune asociată enterocolitei); tuberculoză şi/sau pneumonie; afecţiuni ale aparatului digestiv şi excretor; afecţiuni cardiace. Din documentele referitoare la cauzele deceselor, apare ca evident faptul că moartea acestor persoane a survenit ca urmare a regimului de exterminare patronat de col. Ioan Ficior. Toate afecţiunile de acest gen au fost cauzate/agravate de lipsa hranei, programul de muncă extenuant şi lipsa îngrijirilor medicale. O serie de boli care în condiţii normale puteau fi tratate sau măcar ameliorate au ajuns să ucidă peste 100 de persoane. Este limpede, de fapt, că regimul de detenţie aplicat de către col. Ioan Ficior, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum. Printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), unde deţinuţii primeau apă caldă în loc de hrană şi dormeau direct pe ciment, „judecata” şi bătaia primită cu ocazia „condamnării” de către cei care săvârşeau abateri de la regulament, alergarea deţinuţilor cu calul şi bătăi crunte primite cu ciomagul. La Periprava, deţinuţii care încălcau ordinele fixate de comandant (mâncând porumbul crud de pe câmp) erau pedepsiţi de un Tribunal al coloniei, alcătuit din cadre de conducere şi gardieni care aplicau pedepse corporale. Tot aici, potrivit mărturiilor foştilor deţinuţi politici, Ficioru obişnuia să sară cu calul peste trupurile acestora. La momentul actual, Ioan Ficior locuieşte în municipiul Bucureşti, beneficiind de o pensie semnificativă din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, arată cei care au scos la lumină atrocităţile de la Periprava.
