Studiul este realizat de INCD – INSEMEX Petroșani și trebuie predat până la finele acestei săptămâni.
”Complexul Energetic Hunedoara ne-a solicitat, prin Divizia Minieră, un studiu privind prelungirea perioadei de extragere subterană a cărbunelui la exploatările Lonea și Lupeni supuse procesului de închidere. Termenul de predare este vineri”, a declarat George Artur Găman, directorul INSEMEX Petroșani.
Practic, prin toate metodele, Complexul Energetic Hunedoara încearcă să prelungească activitatea extractivă a celor două capacități miniere, care ar urma să pună punct extracției de cărbune la finele acestui an. Ulterior, după data de 31 decembrie 2018 se va mai putea lucra doar la închiderea de subteran și de suprafață.
Complexul Energetic Hunedoara are probleme mari în a asigura necesarul de huilă energetică, iar închiderea celor două unități miniere în termenele stabilite cu Comisia Europeană ar adânci şi mai mult această disfuncţionalitate.
Studiu pentru minele Lupeni și Lonea, comandat de CEH
Complexul Energetic Hunedoara a comandat un studiu pentru minele Lupeni și Lonea, care să ateste necesitatea prelungirii perioadei de extragere subterană a huilei energetice.
Carmen COSMAN – PREDA