Un poliţis hunedorean a fost pus sub învinuire după ce a primit o şpagă de 500 de lei, pentru a ierta un şofer de o amendă.
La data de 4 iunie 2014 procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi la persoană, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Bădărău Ioan Tudorel sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită.
În cauză au rezultat probe privind săvârşirea infracţiunii menţionate, inculpatul fiind prins în flagrant după ce, în calitate de agent de poliţie al IPJ Hunedoara- Serviciul Poliţiei Rutiere, în timpul efectuării serviciului control trafic rutier în localitatea Săcămaş, la data de 4 iunie 2014 în jurul orelor 9,20, pentru a nu încheia procesul-verbal de constatare a contravenţiei, a primit suma de 500 lei de la o persoană care circula pe raza localităţii cu depăşirea vitezei legale. Cu ocazia percheziţiei vehiculului realizată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi ofiţeri de poliţie din cadrul DGA Hunedoara, în autospeciala poliţiei a fost găsită ascunsă suma de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită.
Având în vedere actele de urmărire penală efectuate până în prezent procurorul a dispus faţă de inculpat luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe perioada urmăririi penale.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.- SURSA Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.