Cronica sentimentală. La timpul lor, „fotbaliştii de muzică uşoară” erau mari jucători!

Reiau, aparent obsesiv pentru unii dintre cititorii mei, formula „Fotbalişti de muzică uşoară”. Vă asigur însă că o folosesc fiindcă mi-a plăcut foarte când am auzit-o, prima dată, de la fostul antrenor, meteoric, al Daciei Orăştie şi Mureşului Deva, Teodr Pop, ajuns la „U” Cluj, pe care a şi promovat-o în „A”! Pe când se mai juca ceva fotbal pe plai mioritic… Asta nu însemna, Doamne fereşte!, un dispreţ, o desconsiderare a genului muzical respectiv! Dimpotrivă, muzica lejeră era răspândită, apreciată, respectată, iar interpreţii ei erau foarte preţuiţi, nu ca maneliştii de azi. Însă şi atunci, ca şi acum, Echipa Naţională De Muzică este/era la Operă, la Filarmonică, alcătuită din mari soprane, mari tenori şi baritoni, mari instrumentişti ai României. Astăzi nu mai avem nici măcar cântăreţi de muzică uşoară; confirmă anual EUROSION-ul. Avem doar manelişti! Interpreţi cu voci discutabile lălăind cuvinte discutabile, „cântăreţe” din fese, craci şi burice! La fotbal tot la fel !!! De prea mulţi ani fotbalul şi fotbaliştii, chiar şi numai jucătorii, nu se mai cresc şi nu se evaluează pe baza pregătirii, antrenamentelor, valorii individuale şi colective, ci mai ales pe seama tatuajelor, maşinilor ce le conduc, rapandulelor pe care le… şi, mai ales, pe seama contractelor cât mai grase…
Cam asta ar fi tot un altfel de cronica a ultimului meci al Naţionalei, cu Turcia! Iar meciul acesta este chiar suma tuturor decăderilor menţionate, adunate şi dezvoltate în timp, fără ca cineva, un Mircea Sandu, un Mitică Dragomir, vreun patron de club, vreunul din responsabilii ăştia iresponsbili, numiţi mai zilele trecute, să intervină hotărât pentru stoparea epuizării fizice şi morale a resurselor fotbalului autohton! De fapt, despre ce viitor să vorbim într-un fotbal în care avem „antrenorul secolului”, un „rege”, un „briliant”-toţi la timpul trecut! Care, oricum, erau nişte titluri dacă nu cu totul false, măcar nu foarte acoperite cu performanţe şi mândrie; nişte perieri şi linguşeli ale unui jurnalism infantil…
Dar, deşi vina ruşinii cu Turcia îşi are originea în toată cloaca asta federalo-miticistă, dăinuitoare de prea mulţi ani, fără ca cineva să o mai poată controla, personalizând deficienţele meciului în sine, nu pot trece, chiar dacă sufăr, peste valoarea modestă a selecţionabililor! Oricât încearcă Mitică Dragomir să-i asigure pe jurnaliştii care se documentează „pe teren” sorbindu-i vorbele acestui limbut fără acoperire! ! Haideţi, cei care aţi mai umblat pe la stadioane sau vedeţi meciuri pe canalele care au cumpărat drepturile de transmisie în exclusivitate de la Mitică, cam unde joacă selecţionabilii olandezi şi chiar cei turci…Şi, comparaţi cu unde joacă , mai mult nu joacă Marica, Torje, Goian, chiar Raţ. Şi să nu-i aduceţi în replica pe Maxim sau Chiricheş! Încă mai au de muncit până a fi comparaţi cu Robben sau Van Persie!
Cei comparaţi atunci ca fiind „fotbaliţti de muzică uşoară” s-ar simţi jigniţi în prezenţa maneliştilor actuali, care ţin loc de jucători de fotbal!