Primarul Victor Tiberiu Stoica vorbeşte despre ce s-a realizat în acest domeniu în cea mai mare comună din judeţul Hunedoara
Să fii în fruntea unei comunităţi rurale nu este, în ciuda aparenţelor, deloc uşor. Iar dacă eşti primarul celei mai mari comune dintr-un judeţ, ai de lucru, nu glumă.
Reţea de apăşi drumuri asfaltate
În judeţul Hunedoara, cea mai mare aşezare rurală din judeţ, ca număr de locuitori, este comuna Pui. În comună, care este şi printre cele mai întinse din judeţ, trăiesc peste 4.500 de oameni, iar în fruntea localităţii este, de 13 ani, Victor Tiberiu Stoica. Invitat la emisiunea „Punctul de vedere” de la HUNEDOARA TV, primarul din Pui, Victor Tiberiu Stoica, a vorbit despre proiectele pe care le-a realizat sau sunt în curs de derulare, considerând că modernizarea reţelei de infrastructură a fost şi este prioritară pentru dezvoltarea comunei. „Un prim proiect major pe care l-am implementat a fost alimentarea cu apă a 4 sate din cele 12 componente, prin programul SAPARD. Atunci se montau cişmele stradale, iar consumul se putea contoriza doar la blocuri şi la cei din vechea, fiind, ca să spun aşa, o pierdere planificată, cu cheltuieli imense de la bugetul local. Cu timpul s-a trecut la branşarea individuală, iar această problemă s-a rezolvat. De asemenea, prin fonduri provenite conform OG 7, reţeaua de apă se extinde şi în alte trei sate, în Băieşti fiind terminată, în Ruşor şi Şerel se mai lucrează la ea. De asemenea, din fonduri proprii, s-a introdus apa la Uric, în vreme ce la Ponor se lucrează, operaţiunile derulându-se mai greu în satele de munte. Tot pentru dezvoltarea comunei au contribuit şi lucrările de modernizare a drumurilor. Astfel din fonduri proprii, dar şi cu sprijinul Consiliului judeţean Hunedoara, s-au asfaltat drumurile Pui – Hobiţa (6 km), Ruşor – Şerel (9 km), Ponor – Ohaba Ponor – Federi (4 km), aici fiind refăcut şi un pod, care avea, iniţial, o singură bandă de circulaţie) şi Galaţi – Fizeşti (5 km), urmând a se mai face şi ceilalţi doi rămaşi”, a spus Victor Tiberiu Stoica.
Ziua comunei, pe 15 august
Fiind vorba despre o localitate din mediul rural, administraţia locală din Pui face eforturi şi pentru a-i spijini pe agricultori, cultivarea pământului şi creşterea animalelor rămânând ocupaţii de bază în comună. „Pe fonduri structurale derulăm un alt proiect, legat de drumurile de exploataţie agricolă. Este vorba despre drumul Pui – Galaţi – Ruşor, de 6,5 km, unul de mare folos în viitor, pe care se construieşte şi un pod, investiţia, în valoare de un milion de euro, fiind planificată a se finaliza pe 15 august, atunci când se va organiza o nouă ediţie a Zilei comunei. Dorim să venim şi în sprijinul producătorilor şi, în acest sens, avem un proiect, în valoare de 100.000 de euro, derulat prin GAL „Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor”, prin care dorim să amenajăm o hală agro-alimentară. Se ştie că la noi este târg în fiecare sâmbătăşi, odată cu amenajarea celor două boxe, pentru carne şi lactate, producătorii, căci pentru ei este această investiţie, nu pentru intermediari, îşi vor putea vinde marfa în condiţii civilizate”, a mai afirmat primarul comunei Pui, Victor Tiberiu Stoica.