12.4 C
Deva
vineri, martie 28, 2025

Vacanţă activă pentru administraţia din Sântămăria Orlea

Pe timpul verii, edilii din comuna din Ţara Haţegului doresc implementarea a trei proiecte cu finanţare europeană

Apropiata vacanţă de vară nu înseamnă doar concedii şi relaxare. Unii dintre edilii hunedoreni folosesc perioada estivală pentru finalizarea unor proiecte începute sau implementarea altora noi.

Cămin cultural modernizat

Aşa se întâmplă în comuna hunedoreană Sântămăria Orlea, situată în mirifica Ţară a Haţegului, unde administraţia publică locală are planuri mari pentru vara ce urmează. “Aşa cum se ştie, comuna noastră este componentă a Grupului de Acţiune Locală (GAL) “Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor”. Prin această instituţie noi am reuşit să accesăm fonduri europene pentru finanţarea unor proiecte de dezvoltare a comunei. Unul dintre aceste proiecte, în valoare de 60.000 de euro, este în plină desfăşurare. Este vorba despre proiectul ce vizează modernizarea căminului cultural din central de comună, lucrările fiind într-un stadiu de finalizare de 80 de procente. Cu siguranţă că, dacă nu vor interveni evenimente nedorite, acesta va fi finalizat până în luna septembrie a anului în curs”, a declarat Dumitru Ioan Oprean, primarul comunei Sântămăria Orlea.

primar smo medalion

Promovarea zonei prin turism

Edilii din Sântămăria Orlea mai au şi alte obiective în plan, pe care doresc să le pună în aplicare pe perioada de vacanţă a elevilor. “Imediat după finalizarea cursurilor şcolare, practice din 20 iunie, vor începe lucrările la baza sportivă multifuncţională din Sântămăria Orlea. Aceasta va fi amplasată în curtea şcolii din satul de reşedinţă al comunei noastre, finanţarea, obţinută tot prin GAL, în valoare de 45.000 de euro, fiind aprobată, iar contractual de execuţie a fost déjà semnat. Am stabilit ca data de 20 iunie să fie cea de începere a lucrărilor deoarece nu am dorit să deranjăm activitatea şcolară, această investiţie urmând a fi finalizată, cu siguranţă, până la sfârşitul vacanţei de vară. De asemenea, sunt semnale că în curând vom primi o altă finanţare, tot prin GAL “Ţara Haţegului-Ţinutul Pădurenilor”, în valoare de 10.000 de euro, pentru promovarea obiectivelor turistice din comună. Practic, cu aceşti bani ne dorim promovarea traseului turistic, cunoscut ca Valea Dinozaurilor, dintre Sântămăria Orlea şi satul aparţinător Sânpetru, cu indicatoare. Aici va putea fi vizitată “Casa dinozaurilor pitici”, la care, pe timpul verii, intrarea va fi gratuită, acest obiectiv, de la deschiderea sa, anul trecut, atrăgând un număr important de turişti. De asemenea, în cadrul acestui proiect mai sunt prevăzute reabilitarea faţadelor bisericilor din cele două sate mai sus menţionate, dar şi realizarea unor alte amenajări pe traseu”, a mai spus Dumitru Ioan Oprean, primarul din Sântămăria Orlea.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/