Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Şcolar (CSŞ) Petroşani s-a clasat pe locul 4, ultimul calificant, în Grupa a III-a a Turneului Semifinal 1 situaţie care a bucurat-o şi mâhnit-o în acelaşi timp pe profesoara Edit Mileti.
Antrenoarea Edit Mileti (foto), cea care se ocupă de pregătirea handbalistelor petroşănene crede că elevele sale au potenţial şi sunt în stare să joace mai bine decât au făcut-o la Deva unde au obţinut doar două victorii şi au suferit 3 înfrângeri.
Mileti apreciază că grupa în care a fost repartizată CSŞ Petroşani la Turneul Semifinal 2 este una „grea” cu CS Universitatea Reşiţa în rol de favorită.
Reporter: – Felicitări! CSŞ Petroşani a obţinut biletul pentru Turneul Semifinal 2 sunteţi mulţumită de ce au reuşit fetele?
Edit Mileti: – Mulţumesc! Sunt bucuroasă doar pentru calificare, însă evoluţia fetelor în turneul de la Deva ma nemulţumit total.
Reporter: – Ce nu va plăcut la ele?
Edit Mileti: – Fetele ştiu să joace mai bine. Probabil presiunea rezultatelor dar şi faptul că au evoluat în judeţ le-a slăbit concentrarea motiv din care au greşit nepermis de mult.
Reporter: – Aveţi timp până la Turneul de la Roman să remediaţi ce nu a mers în jocul echipei la Deva?
Edit Mileti: – Nu prea avem răgaz. Timpul de refacere şi pregătire este scurt şi afectat de Sărbătorile Pascale. Vom face tot ce depinde de noi pentru a ne prezenta bine la Roman.
Reporter: – Ce părere aveţi despre adversarii cu care veţi lupta pentru un loc la Turneul Final?
Edit Mileti: – Este o grupă grea în care Universitatea Reşiţa porneşte favorită. Noi vom lupta pentru locul 2!
Se califică în Turneul Final echipele clasate pe locurile 1 şi 2.