Unul dintre contestatarii concursului organizat de Complexul Energetic Hunedoara pentru 75 de posturi de „miner debutant” sau altfel spus muncitor necalificat ar putea fi declarat admis, după ce s-a descoperit o greşeală de corectare.
Nu mai puţin de 20 contestaţii au fost depuse după anunţarea rezultatelor la concursul organizat de CEH pentru angajarea a 75 de persoane la minele Lonea şi Vulcan. Pentru cele 75 de posturi s-au înscris 505 tineri, care au avut de susţinut un test grilă şi o probă practică de “lopătat” contra – cronometru. Mediile de admitere au fost foarte mari, ultima notă fiind de peste 9.40, dar după anunţarea rezultatelor au apărut şi contestaţiile. “Au fost depuse 20 contestaţii, care sunt analizate de o comisie, iar mâine vor fi anunţate rezultatele”, a declarat, miercuri, directorul general adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi. Multe dintre acestea nu par a avea un suport real, dar, în schimb, unul dintre contestatari ar putea să aibă câştig de cauză. Directorul Drăgoi spune că acesta a contestat nota obţinută la testul grilă şi, după verificare, s-a constatat că s-a strecurat o eroare. “Au fost cinci tipuri de grilă şi, la corectare, peste lucrarea acestuia s-a suprapus o altă grilă, greşită. Imediat au fost verfioicate toate lucrările, dar a fost singura eroare”, a precizat Nicolae Drăgoi.
Concurenţa la concursul organizat de CEH s-a dovedit a fi extrem de mare, chiar dacă industria minieră a suferit un continuu proces de restructurare în ultimii ani. Chiar şi aşa, mineritul pare să rămână singurul domeniu de activitate stabil din Valea Jiului. Postul de miner debutant sau muncitor necalificat, indiferent de denumire, rămâne atractiv pentru tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă într-o zonă unde rata reală a şomajului este în continuare ridicată, iar posturile din domeniul privat sunt destul de slab plătite şi extrem de puţine. În minele din Valea Jiului este nevoie de forţă de muncă proaspătă, mai ales că de aproximativ 14 ani nu s-au mai făcut angajări importante din punct de vedere numeric. Anul trecut s-au angajat 60 de oameni la mina Lupeni, dar sindicaliştii spun că, pe ansamblul minelor viabile ar fi necesari sute de oameni în plus, iar un miner se formează în cel puţin şapte ani.