- Au trecut două decenii de la închiderea minelor metalice din Săcărâmb. În cea mai mare parte a zilei, satul Săcărâmb din Hunedoara este cuprins de liniște. Drumurile vechilor mine de la poalele Dealului Calvaria, aglomerate în trecut de muncitori și mașini au rămas pustii, iar parcul central al localității a fost lăsat de izbeliște.
În parcul cu mobilier distrus, un monument clădit din fontă de la Furnalul din Govâjdia, ridicat în 1862 în cinstea unui fost director al minelor și al școlii miniere din Săcărâmb, Josef Franzenau, pare să își trăiască și el ultimele zile din existența de peste un secol și jumătate.
Privit de pe dealurile împodobite cu trei biserici vechi, una ruinată după ce a fost devastată de un trăsnet, satul Săcărâmb din Hunedoara înfățișează o panoramă spectaculoasă, dominată de verdele crud al primăverii și de nuanțele cerului.
Gospodăriile sale par agățate pe versanții prăpăstioși, cele mai multe gravitând în jurul conului vulcanic cu formă piramidală, denumit Dealul Calvaria Mare. La orizont, valea Mureșului desparte ținutul Metaliferilor de Munții Poiana Ruscă.
Satul Săcărâmb a fost înființat în urmă cu peste cinci secole, însă una dintre numeroasele sale legende l-a făcut cunoscut în întreaga lume.
Potrivit legendei, Ion Armindeanu, un sătean din Nojag (satul de la poalele Săcărâmbului), care îşi mâna porcii prin pădurile de munte, a observat sclipind, dintr-o râpă ascunsă, un bolovan. A coborât în deschizătura muntelui şi a desprins bucata strălucitoare din roca în care fusese înţepenită, iar a doua zi s-a prezentat cu ea în faţa unui moşier care avea o mică exploatare minieră în acele ţinuturi.
„Piatra“ s-a dovedit a fi aur, iar vestea descoperirii metalului preţios s-a răspândit cu repeziciune şi a atras aici familii din toate colţurile Europei.
Povestirea a fost prezentată sub diverse forme de-a lungul timpului. În unele variante, ciobanul sărac își păștea oile și a observat flăcări ieșind din pământ, în locul unde a fost găsit bulgărele de aur și telur, în altele ar fi găsit minereul într-o veche galerie, abandonată.
Povestea Săcărâmbului a fost relatată de baronul Ignaz von Born, unul dintre oamenii de ştiinţă importanţi ai secolului ai XVIII-lea, fiul unuia dintre marii proprietari ai minelor din zonă, Ludovic Born.
„Un român numit Ion Armean a venit la tatăl meu, care exploata pe atunci o mină bogată de argint la Certeju, şi i-a spus că zilnic se vede o flacără ce iese şi joacă deasupra unei crăpături din pădure şi el crede că asta ar însemna că trebuie să fie ascunse acolo minereuri bogate. Tatăl meu era, din fericire, destul de aventuros ca să dea atenţie spuselor acestui om de treabă”, scria savantul Ignaz von Born, într-o scrisoare trimisă din Săcărâmb, în vara anului 1770.
Ludovic Born a deschis o galerie la locul indicat de român, dar a săpat în zadar câţiva ani, relata fiul său.
„În cele din urmă s-a plictisit şi era hotărât a o părăsi, când a mai făcut o ultimă încercare în direcţia vânei şi aici a dat de un minereu bogat în aur, ce se înfăţişa sub forma unor lamele negre. Din cauza aceasta, l-a privit mai întâi ca minereu de fier cu mică şi nu s-au convins de contrariu decât după ce l-au încercat în foc. Această descoperire fericită l-a determinat pe tatăl meu să urmeze mai repede toate mijloacele pentru a continua această exploatare“, adăuga Ignaz von Born.
Românul care a descoperit aurul din Săcărâmb ar fi murit sărac, arătau unii autori.
„Băile de aur de la Săcărâmb au fost găsite în anul 1747 de ţăranul român loan Armindeanu. El umblând prin pădure a aflat o peatri lucitoare (sclipicioasă), pe care a dus-o la Alba lulia şi a arătat-o căpitanului de artilerie Born, care să pricepe a fi băieşit. Born a analizat (cercetat) piatra şi, aflând că conţine aur, a deschis baia. Văduva căpitanului a vândut casei domnitoare 16 părţi din baie, a cumpărat apoi câteva părţi şi statul, cum şi alţi privaţi. Băile au adus şi aduc şi azi venituri bune, pe când descoperitorul lor, Armindeanu, a murit sărac, căci căpitanul Born nu i-a dat decât o mică cinste pentru descoperirea sa”, informa Foaia Poporului, în 1907.
